Delia Stoian-Irimie
Delia Stoian-Irimie este conferențiar universitar doctor la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamț. În anul 1998 a absolvit cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, secția Pedagogie muzicală, în anul 2000 absolvă cursurile de Studii aprofundate la specializarea Muzicologie, iar în 2008 cursurile de Master, specializarea Managementul Instituțiilor pentru Cultură din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia. În anul 2008 obține titlul de doctor în muzică, secția Etnomuzicologie, având-o ca îndrumător științific pe prof.univ.dr. Ileana Szenik. Activitatea didactică în cadrul Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamț cuprinde predarea mai multor discipline: Folclor muzical, Cânt popular, Ansamblu tradițional și Principii generale de cercetare și redactare în muzică. La Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca predă cursul de Folclor muzical, iar la Departamentul de Învățământ la Distanță și Frecvență Redusă predă disciplinele Folclor muzical și Cânt popular. Încă de la începutul carierei didactice coordonează lucrări de licență, atât la Extensia Piatra Neamț, cât și la ANMGD și Departamentul de Învățământ la Distanță, ajungând până în prezent să îndrume un număr de 128 lucrări de folclor. Coordonează și disertații, dar și lucrări pentru obținerea gradului didactic 1. Din anul 1998 este coordonatorul și fondatorul Ansamblului de Muzică Tradițională Icoane Moldave, al Extensiei Piatra Neamț, având în prezent un efectiv de 45 studenți. Susține numeroase concerte atât pe plan local, cât și național, abordând un repertoriu variat, din diferite zone ale țării. Ca și interpret de folclor, participă la numeroase concursuri și festivaluri atât în țară, cât și în străinătate, fiind laureată cu numeroase premii. Susține concerte și recitaluri alături de interpreți consacrați și ansambluri renumite, participând de asemenea la diferite emisiuni de folclor radio-tv. Realizează mai multe imprimări audio, atât ca și solist vocal, cât și alături de Ansamblul de Muzică tradițională Icoane Moldave și Ansamblul Icoane. Realizează o serie de cercetări în domeniul etnomuzicologiei, atât de culegere în teren, cât și științifice, majoritatea având ca finalitate publicarea. Colaborează la diferite proiecte de cercetare, atât în cadrul ANMGD, cât și în afara acesteia. Este invitată ca membru și șef de comisie la diferite concursuri, festivaluri și olimpiade din țară, fiind de asemenea prezentă pentru a oferi diferite interviuri în cadrul mass-media. Descriere